O situatie conflictuală? Hmm, cam neplăcut… Oare am contribuit și eu cu ceva?

În situații sau relații provocatoare, ne concentrăm în mod natural asupra modului în care ceilalți ne-au rănit. Dar mai este ceva – partea noastră, modul în care am contribuit noi la situația creată.

Aceasta este partea spre care ne este cel mai greu să privim. Dar este si cea mai folositoare, pentru că ne permite să identificăm acele lucruri asupra cărora avem cea mai multă influență – propriile noastre gânduri, cuvinte și acțiuni. De asemenea, ne aduce acea pace care provine din asumarea responsabilității.

 

În situații sau relații mai dificile – cu tensiuni, conflicte, ne-potriviri de dorințe, în care ne simțim răniți – este natural să ne concentrăm pe ceea ce au făcut ceilalți,  creând probleme pentru noi. Pentru moment, ar putea fi util: ne simțim energizați, ne reamintim care sunt adevăratele noastre priorități și vedem mai clar ce schimbări ne-am dori să facă ceilalți. Dar toate acestea au și un cost: fixarea pe prejudicii (reale sau imaginate) face mai dificilă recunoașterea calităților acelora cu care avem divergențe, identificarea influențelor altor factori exteriori și recunoașterea propriei contribuții la situația în cauză.

De exemplu, să zicem că lucrezi cu cineva care te critică pe nedrept. Se poate ca această persoană să facă observații deplasate sau să sufere de un complex de superioritate. Dar uneori poate face și lucruri bune. Mai este apoi influența factorilor exteriori – de exemplu un șef foarte ocupat, care nu s-a mai interesat de mult de tine, sau colegi cărora le place să bârfească. În plus, ai și tu un rol: ce gândești, ce spui și ce faci.

De regulă avem o influență redusă asupra oamenilor care ne deranjează sau asupra terților – asta ca să nu mai vorbim de factorii macro, cum ar fi economia, cultura organizațională, etc. În lumea din afară facem ce putem, dar oportunitățile de a ne gestiona reacțiile și a ne îmbunătăți relațiile și viața se află în interiorul nostru.

Se pare că este aproape imposibil să ne împăcăm cu ceea ce ne deranjează, atâta timp cât nu ne asumăm responsabilitatea pentru partea noastră din situația creată. Asta nu înseamnă să ne învinovățim și să ne scuzăm în exces, sau să ne lăsăm moralul să cadă la pământ. Înseamnă doar să ne asumăm partea noastră de responsabilitate în crearea acelei situații și în modul în care am reacționat la ea. În mod paradoxal, acest lucru ne va face să ne simțim mai bine.

Concret, cum facem asta?

Nu e ușor să privești în față partea care îți revine într-o anumită situație, așa că vom începe printr-o “încărcare” pozitivă. Adu-ți aminte cum te-ai simțit atunci când cineva a avut grijă de tine. Gândește-te la cele mai bune calități ale tale. Și reamintește-ți toate beneficile pe care le puteți avea, atât tu, cât și ceilalți, din recunoașterea părții tale.

Apoi, alege o situație sau o relație. Vom considera, în continuare, trei părți: persoana cu care ai conflictul, tu și alți factori (inclusiv alte persoane).

Identifică cinci aspecte:

  1. Modul în care cealaltă persoană te-a rănit, te-a dezamăgit sau te-a afectat în vreun fel.
  2. Lucrurile bune pe care le-a făcut cealaltă persoană, calitățile pe care i le apreciezi
  3. Modul în care alți oameni, factori sociali și întâmplări din trecut ți-au provocat nemulțumiri, dezamăgiri, etc… în legătură cu subiectul în cauză
  4. Modul în care alți oameni, factori sociali și întâmplări din trecut ți-au adus beneficii sau lucruri pe care le apreciezi în legătură cu subiectul în cauză
  5. Beneficiile și contribuțiile pe care le-ai adus tu în acestă situație sau relație

Fă diferența dintre intenție și impact. Intențiile unei persoane, chiar dacă sunt pozitive sau neutre, totuși ar putea avea consecințe negative.

Acum urmează cel de-al șaselea pas, cel mai dificil. Gândește-te la modul în care tu ai cauzat nemulțumiri, dezamăgiri sau poate l-ai rănit pe celălalt în situația sau relația respectivă. Contribuția ta la situația conflictuală ar putea fi de mai multe feluri:

  • Inocentă, de exemplu:
    • ai fost într-un anumit loc când ceva s-a întâmplat (de ex. traversai pe trecerea de pietoni, cand un sofer beat te-a lovit)
    • ai ajuns să lucrezi într-un colectiv în care se află și o persoană foarte critică
    • ești diferit față de ceilalți (mai tânăr, mai în vârstă, bărbat, femeie, etc…)
  • O oportunitate de a-ți îmbunătăți anumite comportamente, atitudini, etc., cum ar fi să îți dai seama că:
    • un anumit cuvânt poate fi deranjant sau considerat ofensator de către ceilalți
    • ai reacționat exagerat la unele chestiuni minore
    • este nevoie să te implici mai mult în creșterea copiilor
    • soțul / soția are nevoie de mai multă atenție din partea ta
    • este nevoie să te organizezi mai bine la serviciu
    • ai vorbit / dominat / sfătuit / presat prea mult
  • Greșeli morale (atunci când ne încălcăm propriile principii și apoi regretăm)
    • Ai fost nedrept
    • Ai ridicat tonul
    • Ai lovit
    • Ai persistat în resentimente
    • I-ai tratat pe cei din jur ca și când ei nu ar fi contat
    • Ți-ai folosit puterea în mod abuziv
    • Nu ți-a păsat de cum i-ai făcut să se simtă
    • Ai folosit răceala pe post de armă
    • Ți-ai neglijat responsabilitățile

Distincția dintre oportunitățile de îmbunătățire și greșelile morale este foarte importantă, atât în ceea ce ne privește pe noi, cât și pe cei cu care avem situația conflictuală. De multe ori ratăm ocazia de a ne îmbunătăți, pentru că ni se pare că ar echivala cu recunoașterea unei greșeli morale și asta ar face să ne simțim vinovați. Sunt situații în care ceea ce înseamnă pentru o persoană oportunitate de îmbunătățire, pentru alta poate fi o greșeală morală. Doar tu poți decide ce înseamnă pentru tine.

Atunci când îți asumi responsabilitatea pentru contribuția ta, fă-o cu compasiune pentru propria persoană. Amintește-ți că pe lângă lucrurile pe care le-ai făcut și care poate i-a deranjat pe ceilalți, tu ai o mulțime de calități. Recunoașterea propriului rol în generarea unei situații conflictuale este o astfel de calitate.

Atunci când ne recunoaștem partea noastră într-un conflict, nu înseamnă că partea celorlalți se reduce. Cu toții avem câte o contribuție. Faptul că noi o recunoaștem pe a noastră, îi încurajează și pe ceilalți să o recunoască și ei pe a lor.

Asumarea propriului rol în generarea sau escaladarea unei situații dificile este unul dintre cele mai grele, dar și cele mai onorabile lucruri pe care cineva le poate face.

 

Comments are closed.