ATENȚIE! SE JOACĂ TEATRU

OBIECTIVE:

  • Stimularea creativității pe baza unei sarcini date la nivel de echipă.
  • Dezvoltarea abilităților de comunicare și de exprimare a propriilor așteptări în contextului lucrului în echipe și interacțiunii inter-echipe.
  • Crearea unei atmosfere de încredere care facilitează comunicarea, sprijinul reciproc, colaborarea între participanți, inter-echipe și crearea identității de echipă unitară.
  • Conștientizarea interdependenței dintre membrii echipei și a contribuțiilor individuale la succesul echipei.
  • Aplicarea principiilor esențiale de lucru în echipă care contribuie la construirea de relații funcționale și la atingerea obiectivelor dorite.
  • Conștientizarea aspectelor cheie care trebuie să existe în echipă astfel încât fiecare membru să se simtă parte a acestei echipe.
  • Definirea unui plan de acțiune la nivel de echipă și ale acțiunilor de sprijin la nivelul fiecărui membru din echipă pentru a crește eficacitatea echipei.

Nr. persoane 10-200

6 ore (adaptabil)

Indoor / Outdoor

Sunteți protagoniștii unei piese de teatru, fiecare dintre voi fiind distribuit într-un act din piesa de teatru și va juca un rol bine definit. Piesa se va numi – O zi din viața echipei, iar scenariul și rolurile vor reflecta cât se poate de mult realitatea din viața echipei voastre rescrisă în varianta proprie, într-un stil diferit, nonconformist și plin de creativitate și umor.

Pentru a intra in atmosfera marilor trupe de teatru, se vor crea costume, decoruri, vor fi repetiții iar, în final, se va da reprezentația de gală. Piesa se va încheia cu o întrebare legată de aspectele cheie care trebuie să existe pentru ca fiecare membru să se simtă parte a acestei echipe. Întrebare este adresată fiecărei echipe și va avea loc o discuție în plen legată de acest aspect.

Va exista și o ceremonie de decernare a premiilor de EXCELENȚĂ în teatru! Vor fi acordate o serie de premii de către un juriu ”avizat” pentru: cea mai încântătoare actriță/actor, cel mai bun debut, cel mai bun rol secundar, cea mai bună întrebare, etc…